Super-Tempestini! Campionul României face senzație în Europeanul de raliuri

Super-Tempestini! Campionul României face senzație în Europeanul de raliuri
  • Publicat:

Super-Tempestini: campionul României face senzație în Europeanul de raliuri! De 8 ori campion național absolut în ultimii 9 ani, Simone Tempestini vrea să scrie istorie pentru automobilismul sportiv românesc și pe plan internațional.

După titlul mondial WRC la juniori în 2016, clujeanul a început în forță noul sezon din Europeanul de raliuri și este pe locul 3 la general în Raliul Ungariei după primele două zile de competiție.

Super-Tempestini! Campionul României face senzație în Europeanul de raliuri

Alături de copilotul Sergiu Itu pe noul model Škoda Fabia RS Rally2, Tempestini a impresionat sâmbătă. A câștigat o probă, iar în alte 3 din 5 a terminat pe podium, astfel că în acest moment, la jumătate raliului, este la numai 6,3 secunde de liderul Mikko Heikkila, campionul absolut al Finlandei.

Cu al doilea timp în calificări, Simone a fost constant sâmbătă, având un ritm bun, chiar dacă a început cu un loc 6 în prima probă a zilei. Pe cea de-a treia, Kislőtér, care este și cea mai lungă, având 27,4 kilometri, românul a câștigat-o detașat, astfel că a intrat în lupta pentru podiumul final.

În acest moment, după 104 din cei 192 de kilometri ai Raliului Ungariei, echipajul format din Simone Tempestini și Itu are un timp de 59:47.3, fiind la 6,3 secunde de lider și la numai 4 secunde de ocupantul poziției secunde, letonul Martin Sesks. În urma lui Tempestini se află nimeni altul decât campionul en-titre, neo-zeelandezul Hayden Paddon.

„A fost o zi bună pentru noi, ne-am descurcat conform așteptărilor, însă mâine este cel mai important, trebuie să menținem ritmul și să continuăm să luptăm pentru fiecare kilometru. Orice secundă va fi decisivă. Nu vreau încă să vorbesc despre victorie sau o clasare pe podium, trebuie să ne odihnim și mâine să fim în cea mai bună formă”, a spus Tempestini.

Duminică vor avea loc 6 probe speciale, prima urmând să înceapă la ora 10:30, ora României, iar ultimii kilometri vor începe la ora 18:00. În total, vor fi 88 de kilometri de probă speciale de parcurs de echipajele rămase încă în concurs.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit pe nota de plată!
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit pe nota de plată!
Decizie radicală la Real Madrid: s-a supărat pe Ancelotti și vrea să plece!
Decizie radicală la Real Madrid: s-a supărat pe Ancelotti și vrea să plece!
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a rămas o bucățică din tine”
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum dădea lovitura reţeaua de barmani, ospătari și hostesse
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum dădea lovitura reţeaua de barmani,…
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Cea mai cunoscută amantă din România a avut un mesaj direct despre bani: E foarte bine să fii materialist
Cea mai cunoscută amantă din România a avut un mesaj direct despre bani: E foarte bine să fii materialist
Imagini tulburătoare de la priveghiul Ancăi Molnar! Cum a fost surprins soțul ei, lângă sicriul alb: „Iubirea în toate formele ei”
Imagini tulburătoare de la priveghiul Ancăi Molnar! Cum a fost surprins soțul ei, lângă sicriul alb: „Iubirea în toate formele…
Simona Halep a acceptat după 2 ani de zile: Am spus
Simona Halep a acceptat după 2 ani de zile: Am spus "Da!" din prima
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Ucrainenii fac prăpăd după ce au primit muniție pentru HIMARS. Arme valoroase ale Rusiei, distruse una câte una
Ucrainenii fac prăpăd după ce au primit muniție pentru HIMARS. Arme valoroase ale Rusiei, distruse una câte una
Jerry West, legenda NBA, a murit la vârsta de 86 de ani
Jerry West, legenda NBA, a murit la vârsta de 86 de ani
Ce boli te lasă fără permis. Afecțiuni ce-ți anulează carnetul auto
Ce boli te lasă fără permis. Afecțiuni ce-ți anulează carnetul auto
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
×